luni, 9 februarie 2015

Floarea magică din Rapunzel. Întoarcerea la copilărie!

Mi-am făcut debutul în scenografie, (sic), cu floarea magică din Povestea încurcată a prințesei Rapunzel ;)

Prietenele de la Teatrul Dobee Doo mi-au solicitat ajutorul pentru a realiza o floare care să îi atragă pe micii spectatori prezenți la piesele lor ce se joacă în spațiul neconvențional al mansardei Librăriei Bastilia, din Piața Romană, București.

Rezultatul a fost o mulțime de uau-uri de la micii admiratori până la actori. Cei mici au vrut să se imortalizeze cu personajele principale, Rapunzel și Eugen, alături de floarea magică care, evident, că n-a scăpat nepipăită, ne luată în brațe, necântată sau dansată :) Cu sclipiciul ei au vrut să-și dea și pe obraz, să ia acasă ceva din "magia" ei.

M-am jucat și eu și mi-a plăcut! Mi-am adus aminte de copilărie când bricolam o mulțime de lucruri... Ehhhei...

Copilăria e frumoasă iar experiența pe care o pot trăi drăguții voștri copii în ora de spectacol pusă la cale de actorii și coordonatorii Teatrului Dobee Doo, nu o vor avea în nici un teatru clasic: interacțiune directă cu actorii, uneori dialoguri în timp real, experiențe senzoriale de pe "scenă" și din spatele "cortinei" și surprize la final.
Unde mai pui că voi puteți bea un ceai sau o cafea în timp ce ei se joacă. Așa că oferiți-le o experiență de care vă vor povesti multe zile la rând !

Programul spectacolelor îl găsiți pe pagina lor oficială de facebook.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu