sâmbătă, 9 decembrie 2023

Kitch vs natural sau clasic

Mă uit și mă minunez cum lumea umblă după kitch. Dar gusturile nu se discută, nu? 

Ei bine, n-ar trebui să fie așa! Educația pentru frumos începe și de la decoratorii care însă încearcă să creeze, de la un sezon la altul, așa numitele ”trend-uri” și dacă e să ne uităm cu un ochi la ce e prin magazine, cu siguranță că vedem mult roz bombon și sclipici.

Culorile clasice ale acestui sezon ar trebui să fie, fără tăgadă, verdele și roșul, accesorizate cu auriu sau argintiu. Verdele de la culoarea bradului veșnic tânăr și roșul, simbolul al energiei vitale, simbolul dragostei.

Dacă ar fi după mine ar trebui să fie singurele concesii - verdele cu auriu sau argintiu, roșul cu auriu sau argintiu și roșul cu verde. 

Să observăm puțin natura: la momentul acesta al anului găsim în mod natural mult lichen culoare argintie, multe crengi de mesteacăn, care sunt tot un alb argintiu; tot natura ne pune la dispoziție mușchiul de pădure de un verde foarte frumos iar unii copaci, pe lângă măceș care împânzește orice priveliște cu roșu lui cărămziu, mai sunt niște pomișori cu fructe roșii. Deci, în mod natural, nimic în natură nu e roz, la acest moment al anului. Dar, așa cum spuneam, gusturile nu se dicută și fiecare își crează atmosfera din casa așa cum consideră că se simte confortabil.

În dorința noastră de a diversifica, însă, au apărut  ”trend-urile” inclusiv în zona aceasta a decorațiilor de sărbători. Nu cred să fie sărbătoare mai extravagantă în decorații precum cea de Crăciun. 

Simbolul sau semnificația pe care o are această sărbătoare, și care se pierde prin atâtea ”sclipiceli”, rămâne totuși simplitatea nașterii celui care a mântuit oamenii nascându-se/întrupându-se om într-o iesle de paie, în suflul cald al unor animale domestice și înconjurat de dragostea părinților.

Cred că acestea ar trebui să fie valorile acestei sărbători și când vine vorba despre cadourile pe care le vom oferi, să încercăm să fie unele cu poveste, realizate de noi sau de oameni care au pus suflet în realizarea lor.

Am luat o decizie aproape radicală în ce privește decorațiile pe care le voi realiza anii viitori. Vor fi naturale! Cât mai naturale! 

O să vedeți că, ușor, ușor, trendul sustenabilității și al ecologiei se va abate și în acest domeniu. Educația e singura noastră salvare.

Închei cu câteva exemple realizate anii trecuți dar și în acest an:





:


 























vineri, 24 noiembrie 2023

Ediția din 2023 a Cupei României de Artă Florală câștigată de un brașovean

Cupa României de Artă Florală a ajuns anul acesta la a V-a ediție în organizarea Asociației Antreprenorilor din Domeniul Floristic (AADF), membru FLORINT (International Florist Organisation), organizație non-profit care unește asociații de floriști din peste 20 țări europene.


Cupa României de Artă Florală este cel mai mare proiect al asociației și este o competiție națională organizată cu scopul de a evalua nivelul de cunoștințe specifice designului floral, inovația și creativitatea floriștilor din România, bazându-se pe un regulament și un sistem de jurizare numit ”100 System Points”, utilizat de FLORINT în toate competițiile naționale și internaționale.

Multă lume care a vizitat expoziția deschisă publicului larg, dar și practicieni ai domeniului, au fost de acord că ediția aceasta a surprins prin spectaculosul probelor și al evoluției profesionale a concurenților, iar progresul domeniului se vede fără echivoc.

Filomena Brisc, Președintele actual al AADF a fost de acord să ne ofere un scurt interviu.


Dragă Filomena, tu cum percepi această evoluție, chiar din interiorul domeniului?

Aceasta ediție coincide cu 8 ani de activitate a AADF și din 2017 are un caracter bianual. Într-adevăr a fost o desfășurare de forțe în organizarea acestui eveniment, cu mulți membri și colegi implicați fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Organizarea se face pe parcursul unui întreg an și presupune foarte multe resurse, și da a fost o foarte mare evoluție. Este notabilă evoluția floriștilor români care au concurat, lucru recunoscut și de către jurații internaționali prezenți la acest eveniment, pentru că multă lume care își desfășoară activitatea în domeniu este conștientă că fără educație nu există evoluție.

Vorbește-ne puțin despre câștigătorii din acest an. Cine sunt ei și ce au avut de realizat ca probe din concurs?



Vlad Molendac, ocupantul locului I este brașovean dar activează în București. Vlad este pasionat de artă de mic copil, iar de 11 ani lucrează într-o florărie celebră din București. De doi ani a început să se preocupe de domeniul floristic la modul cel mai serios. Este absolvent al Facultății de Horticultură – Secția Peisagistică, dar și al Liceului de Artă Hans Mattis Teutsch din Brașov, astfel că a decis să îmbine știința cu arta.



Bianca Moldovan, ocupanta locului II s-a născut la confluența celor două Târnave, în orașul pe care cu multă admirație Mihai Eminescu l-a numit ”Mica Romă”: la Blaj. A îndrăgit florile de mică iar în 2011 a început o afacere în domeniul floristic, administrând Florăria ”Casa Florilor” din Blaj, prin intermediul căreia realizează tot ce înseamnă design floral atât pentru ocaziile de zi cu zi, cât și pentru evenimente mai mari precum nunți, botezuri, petreceri.



Georgeta Boștină, ocupanta locului III vine din Drobeta Turnu și are Florăria COS unde pune în practică tot ce învață.



Am avut și un premiu pentru inovație luat de Monika Havrilă din Cluj Napoca. Monika, chimistă fiind, a folosit papura într-o tehnică specială pe care juriul a dorit să o răsplătească cu un premiu special.

În cadrul competiției, pe parcusul a două zile, au avut loc un număr de cinci probe. Trei dintre acestea au putut fi pregătite de acasă de către concurenți , iar două dintre ele au fost probe cu caracter surpriză.

Prima probă a constat în realizarea unei structuri de mari dimensiuni cu flori și plante. Denumirea sugestivă a fost “The season of change”. Compoziția trebuia să pună în valoare tranziția între un sezon și altul.

La a doua probă concurenții au avut de realizat un buchet cu tehnica paralel. Denumirea acestei probe a fost “Reframe the future” unde compoziția trebuia să aibă la bază o structură decorativă.

Proba trei a fost prima probă surpriză cu care concurenții s-au confruntat în direct și a presupus realizarea unei compoziții din plante la ghiveci. Denumirea generică a fost “Peacefull green oasis in your urban life”.

La proba 4, unde am pus accent și pe sustenabilitate și reciclare, concurenții au avut de realizat o decorațiune pentru corpul unei zâne, un obiect care să reprezinte unul din cele 5 elemente ale naturii: pământul, lemnul, focul, apa și metalul.

Denumirea acestei probe a fost “Nature fairies” iar designul a trebuit să conțină vizibil obiectele reciclabile alese de fiecare concurent.

Proba 5 – a doua probă surpriză - a avut loc în încheierea competitiei. A fost vorba despre o compoziție florală cu materiale impuse. Denumirea “The flowers surround the champions”. Acest aranjament era destinat pentru decorarea unei zone de premiere pentru campioni.

La probele surpriză concurenții au avut de arătat abilitățile în materie de creativitate și tehnici demonstrate într-un timp impus.

Pentru că vorbim de evoluții, acest domeniu recent intrat în industriile creative din România, arta florală, a ars foarte repede niște etape pe care țări occidentale le dezvoltă de foarte mulți ani. Cum vezi tu domeniul artei florale/floristicii mai ales că și predai, în Școala ta de floristică ?

În ultimii ani în România în acest domeniu multă lume alege calea educației. Faptul că aceștia aleg un parcurs educativ complex și că le oferim această posibilitate, duce la o evoluție vizibilă. Accesul la informație este mai facil, metoda noastră de predare este mai accelerată și susținem elevii cât și floriștii din întreaga țară să participe la acest tip de evenimente, unde să își poată pune în valoare creativitatea și evoluția.

Floristica lucrează cu foarte multe materiale, unele din ele fiind foarte puțin degradabile spre deloc. Te-am auzit pomenind la un moment dat de sustenabilitatea domeniului. Ce anume crezi că trebuie să devină sustenabil în domeniul floristicii?

Tema generală a Cupei României de Arta Florală 2023 a fost Sustenabilitatea. Personal consider că fiecare dintre noi putem contribui în acest sens, pornind de la reutilizarea și reinterpretarea diferitelor materiale utilizate și până la participarea activă în procesul de colectare selectivă, chiar dacă acesta nu este solicitat încă, în multe părți ale României.

Și, în final, te rog să ne vorbești și despre obiectivele Asociației Antreprenorilor din Domeniul Floristic pentru 2024.

Pentru AADF anul 2023 încă nu s-a încheiat și vom desfășura încă un eveniment educativ “Crăciunul de Odinioară” la Sighisoara unde, la fel ca și la Cupa României de Artă Florală, va exista o componentă dedicată floriștilor și încă una dedicată publicului larg. Incercăm să aducem plus valoare atât pentru floriști cât și pentru clienții lor.

2024 va fi un an în care avem mai multe proiecte interne în desfășurare, cu concentrare mai marea asupra membrilor și a comunității. Totodata va avea loc și pregătirea viitorilor concurenți pentru 2025 prin intermediul evenimentului “Curs pentru Concurs”, organizat tot de către AADF. Deci un an plin!

Îți multumesc pentru timpul acordat și vă doresc, și ne doresc, mult succes într-un an ce ne așteaptă cu multe provocări!

Despre Filomena Brisc



Florist cu experiență de peste de 20 ani, Lector în floristică de 7 ani, cu multiple participări în comisii de jurizare a competițiilor floristice internaționale, membru AADF de la constituire, președinte actual al AADF, din 2020. Filomena își desfășoara activitatea profesională în Cluj-Napoca unde are atât atelierul cât și Școala de floristică.

Mai multe detalii despre concurenți, aici: Cupa României de Artă Florală 2023 - AADF

miercuri, 22 noiembrie 2023

Cursuri florale ”corporate”

”Muncim în echipă, trăim, mare parte a timpului, în echipele în care suntem integraţi, la serviciu. Atunci, de ce nu ne-am bucura, tot în echipă, şi de un răgaz creativ, prin intermediul florilor, după orele de program ?” este o întrebare care vine firesc după ce marile companii au epuizat activitățile care îi fidelizează pe angajați. 

În căutare de activități creative unele companii au dezvoltat cluburi de hobby după muncă. Pentru că majoritatea angajaților sunt în lucru de acasă această formă este singurul punct în care se mai întâlnesc angajații între ei, cu șefii lor sau chiar cu locul de muncă, creând acea conexiune de care cu toții avem nevoie - apartenența la organizație.

Între nevoia companiilor de a inova, cu noi activități de timp liber, în consolidarea echipelor (ca să folosim limba română în locul team buildingului) au apărut aceste ateliere care stimulează creativitatea în același timp folosind ca obiect de manipulare o plantă vie, o floare care necesită grijă în manipulare și întreținere post factum. 

Ce beneficii aduc aceste cursuri?

Destresare: lucrul cu florile și implicarea într-o activitate creativă poate fi o formă de destresare și realxare după o zi intensă de muncă, 

Boost de creativitate: aranjarea florilor este o expresie creativă care îi poate oferi participantului la astfel de activități, oportunitatea de a-și exprima personalitatea și astfel să își capete o stare de bine,

Dezvoltare de capacități motrice: deși timpul unui astfel de atelier nu se poate prelungi mai mult de 2h, abilitățile motorii pe care participanții le dobândesc nu sunt de neglijat: manipularea unei flori, tăierea, folosind instrumentar specific, introducerea ei în materialul de lucru, sunt abilități pe care cursantul le dobândește în doar câteva ore de lucru și pe care le poate antrena în timp,

Conexiunea cu natura: lucrul cu florile poate aduce acea conexiune cu natura de care cu toții avem nevoie după o zi în care am stat la calculator, sau am lucrat printre hârtii. Conectarea cu natura se știe că oferă efecte pozitive asupra sănătății mentale,

Beneficii terapeutice: unii participanți găsesc că lucrul cu florile le aduce beneficii terapeutice. Culorile, mirosul, experiența tactilă de a manipula o floare vie le poate aduce un efect de calmare.

Interactiunea socială: deloc de neglijat este și interacțiunea socială pe care un curs floral o poate aduce, permitându-le indivizilor să se conecteze cu ceilalți membri ai organizației care împărtășesc aceleași interese.


După cifre, planuri, tabele și rapoarte ce poate fi mai relaxand decat un atelier de joacă cu florile?

În acest concept le spun mereu cursantelor că în atelier ne jucăm, efectiv, cu materia florală.

Constrângerile în care lucrăm zilnic, competiția care ne epuizează nervos, de foarte multe ori, este dată la o parte în aceste ateliere de joacă cu florile, pentru că aici nu mai există constrângeri iar creativitatea umblă liberă printre participanți. 

Sigur, din experiența pe care am dobândit-o în acest domeniu, am observat că, mai ales angajații din corporații, nu se pot detașa foarte ușor de această competitivitate și mereu privesc în jur pentru a-și căuta poziționarea față de o colegă, față de o șefă, sau față chiar de propria persoană. Nu e nimic greșit. Suntem oameni și competiția ne este insuflată de mici. E greu să ne debarasăm de ea. 

Joaca cu florile însă este modul cel mai calin de a termina o zi, o săptămână sau o perioadă în care compania, echipa/echipele au fost provocate să dea ce e mai bun. E o formă prin care organizația își expimă gratitudinea pentru munca angajaților și este cadoul lor pentru aceștia. Ce poate fi mai frumos decât acest sentiment de apartenență la o comunitate care te valorizează?

Atelierele pe care le organizez sunt tematice. Se personalizează în funcție de companie și etapa pe care dorim să o subliniem împreună.


Mă puteți contacta la adresa de e-mail: danielasoros@yahoo.com sau la telefon 0721 370 300 pentru o ofertă personalizată.


luni, 2 octombrie 2023

Octombrie, sezonul crizantemei !

Cand vine toamna toate pietele si gradinile se umplu de o mireasma specifica. Este cea a  Crizantemei, sau tufanelelor, Regina sezonului.

Cati dintre voi stiu, de exemplu,  ca este cea mai veche planta decorativa? 
Dateaza din China antica iar japonezii au adus-o la ei abia in sec. VIII e.n. Arta florala japoneza, Ikebana, o aseaza la loc de cinste.

In Europa este adusa abia in secolul XVII si este, de atunci, pusa la loc de cinste intr-un Festival floral organizat in Olanda.  Care alegorice sunt ornate, cu acest prilej,  cu miliarde de flori de crizantema. Carele sunt realizate atat de catre scolile de design floral cat si de producatori.

Si inca ceva.

Stiati ca?

In Asia crizantema alba, specia din care se face si un ceai foarte fin, simbolizeaza tristetea pe cand in SUA ea reprezinta bucuria? Eram intrebata, deunazi, ce ne facem daca nu stim aceste detalii. Tocmai de aceea omenirea a inventat protocolul institutional, un instrument prin care aceste diferente dintre culturi si civilizatii sa fie cunoscute la nivelul institutiilor care intra in contacte diplomatice sau de afaceri. Sigur ca oferindu-i unui partener japonez un buchet de crizanteme albe se va simti jignit pentru ca in cultura lor, in mod special floarea alba a crizantemei este folosita la funeralii.

In Australia, de exemplu, cum ziua mamei - la nivel international cea din luna mai, nu cea comunista de 8 martie - cade in sezonul de toamna, fiind diferenta de pozitionare globala, crizantema este floarea cadou pentru mame?  Asa ca, in timp ce noi, sau altii, ofera flori de primavara, australienii le fac cadou mamicilor lor ... crizanteme.  :)

Si un ultim "stiati ca?" : Margareta, floarea noastra de primavara, este sora cu Crizantema facand parte tot din familia Asteraceae ?

In Romania ultimilor ani tot mai multi producatori locali s-au orientat catre aceasta floare datorita frumusetii dar si a durabilitatii ei.

Sfatul meu este sa faceti si voi acelasi lucru: sa va orientati privirile catre ea mai ales ca in Piata de flori din Bucuresti, si cred ca si din tara, vin foarte multi producatori cu soiuri care mai de care mai frumoase la preturi fara concurenta. Si taiate si la givece.

Iata aici un aranjament foarte simplu pe care il puteti face cu un minim efort, minim cost si maxi impresie :)

Cutia X si O, i-am zis eu :)


Aveti nevoie de o cutie patrata, in care sa puteti pune burete umed, burete, cateva fire de flori si putin muschi, pentru decor.
Dupa ce ati fixat buretele, se taie florile cu un cutit, toate la acelasi nivel, si se fixeaza cu grija pastrand aliniamentul. E important sa folositi aceeasi marime de flori pentru efectul scontat.

Eu am facut si altceva. Puteti si voi pentru ca... numai cerul este limita!



Dana Soros
flower designer




joi, 21 septembrie 2023

Sustenabilitatea în domeniul artei florale și floristicii. Un mit sau realitate?


Se vorbește, deja de ani de zile, de sustenabilitate. Fie că se referă la proiecte mari, de infrastructură, fie că se referă la domenii aparte, sustenabilitatea a intrat în vocabularul nostru curent.

În lumea floriștilor se discută, de ani buni, la congrese sau întâlniri internaționale, mai ales după criza provocată domeniului floristic de pandemia din 2019, de această sustenabilitate și ce înseamnă ea.

Ce este, de fapt, sustenabilitatea?

Sustenabilitatea se referă la oameni, planetă și profit adică cele trei principii: social, economic și mediu înconjurător. Adică să folosim resursele naturale în scop profitabil, stisfăcându-ne nevoile dar nu epuizându-le și să ne asigurăm de un echilibru între calitatea vieții, a mediului înconjurător și a unui mediu economic sănătos.

Pe scurt, dacă ar fi să nu consumăm sute de cuvinte pentru a explica ceva foarte simplu ar fi așa:

  • Să reducem costurile de transport de flori/importurile, prin folosirea materialului floral al producătorilor locali – și aici aș adăuga că în România producția de flori crește de la an la an cu câteva procente bune;
  • Să reducem folosirea ambalajelor care nu sunt biodegradabile - celofan, plastic, material textil, etc. în favoarea hărtiei reciclate, a coșurilor de rafie sau materiale naturale biodegradabile, folosirea snururilor de cânepă (sfoară naturală) în locul rafiei frumos colorate dar toxice sau a panglicilor din satin care ajung la gropile de gunoi, oricum;
  • Să folosim cât mai puține substanțe chimice de prezervare/conservanții – aici aș adăuga că datorită perioadei scurte de transport, în cazul folosirii materialului floral din România sau împrejurimi, nici tratarea lor nu mai trebuie să se facă cu multe substațe, ele fiind deja foarte proaspete.
  • Și, poate nu în ultimul rând, folosirea mâinii de lucru locale vs lucrători din alte țări.

Toate aceste sfaturi, și multe altele, ar trebui luate în seamă de cei care doresc să pornească pe acest drum atât de frumos și de provocator cum este o afacere cu flori.


Consumatori eco-prietenoși vor determina floriști care să livreze sustenabil

 


În piața din România sunt câțiva mari jucători care nu numai că au venit cu investiții cu foarte multe zerouri dar care au acaparat o felie mare de tort din acest domeniu fiind lideri incontestabili la vânzările online, în mod special pe imagine de BRAND. Ce au ei diferit și de ce cumpără lumea de la ei? Ambalajul! În toate formele lui.

Brandul înseamnă ambalaje personalizate, înseamnă transport local cu mașini personalizate, înseamnă accesorii personalizate și toate astea conduc consumatorul într-o zonă în care, cu astfel de cadou floral, poate epata, își poate etala poziția socială deși, la doi pași mai încolo, o florărie de cartier care are competențe la fel de bune, nu are brand. Nu are ambalaj personalizat și nu poate transmite mesajul pe care o nișă din piață, cea care dă foarte mulți bani pe un buchet de flori, îl poate transmite cu un buchet de brand...

În fața unei astfel de provocări este greu de rezistat sustenabil, dar nu imposibil! Un master florist spunea odată că arta stă în a face ceva deosebit cu puține resurse. Piața trebuie să învețe asta și numai așa se poate ajunge la sustenabilitate. Clienții trebuie educați dacă educația nu vine dinspre ei!

 

Educație, educație și iar educație

Pentru a deveni un florist ecologist în primul rând trebuie urmați câțiva pași importanți:

  • Să îți dorești ca produsele pe care le realizezi să fie prietenoase cu mediul, biodegradabile și sustenabile;
  •  Să te asiguri că transportul florilor se face într-un mod prietenos cu mediul;
  • Să folosești cât mai puține substanțe chimice în lanțul de producție;
  • Să nu risipești apa și resursele naturale (lumina);
  • Să folosești camerele frigorifice doar atunci când e nevoie;
  • Să depozitezi și să arunci responsabil resturile florale sau accesoriile pe care le folosești;
  • Să cumperi material floral de la producători locali cât mai apropiați de tine și care sunt, ca și tine, procupați de mediu;
  • Investește permanent în educația ta și a consumatorilor tăi;

-          Arată-le că esti un om de afaceri care iubește mediul și că banii lor nu se irosesc făcând rău naturii.

 Și acum, pe final, îți fac o recomandare:

NOILE noastre idei de ambalare durabilă și upcycling | Blogul Koch

Mi-a placut pagina lor, chiar dacă sunt din celalalt capăt al lumii, și îmi doresc să văd din ce în ce mai multe afaceri locale cu flori care se gândesc și la mediu.

Dacă ai întrebări sau dorești să lași un comentariu, le aștept pe adresa de mail danielasoros@yahoo.com sau în rubrica de comentarii de mai jos.

 

Planeta suntem NOI!


 

Dana

 

joi, 4 mai 2023

Luna mai, luna florilor, luna Bujorului Românesc - floare simbol național al României - 15 mai sărbătoarea lui

In data de 3 mai am avut bucuria de a deschide seria de episoade culturale ale foiletonului ce va fi realizat, pentru Sun City Radio din Câmpina de talentatul om de artă vizuală Iraida Florea, creatoarea brandului HYPERBOREAN FOLCLORE, o pasionată a rădăcinilor ancestrale ale acestui neam, un demers ce va veni în întâmpinarea iubitorilor de frumos din țară sau strainătate, întrucât postul de radio poate fi ascultat live pe www.suncityradio.ro

Am vorbit, împreună cu Iraida, despre istoria florilor, mica istorie a bujorului românesc și cum din anul 2022 este declarată floare simbol național al României, am povestit despre pasiunea mea pentru flori și unde și cu ce ocazii am expus din creațiile mele și ne-am jucat cu zodiacul florilor și cu ceea ce preferă femeile acestor semne astrale.

Pentru cei sau cele care nu au ascultat emisiunea în direct, iată și un link unde se poate găsi povestea primului episod din Foiletonul cultural marca Iraida Florea.

Foileton Cultural- Daniela Soros 03-05-2023 Ep2 by SunCity Radio | Mixcloud

Ii mulțumesc atât Iraidei pentru invitație dar și Anei Istodorescu pentru imaginea ilustrată pe afișul de față. Voi reveni curând cu detalii și despre creațiile Anei!

La bună ascultare!

marți, 31 ianuarie 2023

Flori vindecătoare - Bujorul - din 2022 devenit floare simbol național al României


Bujorul, floare naționala a României
15 mai - ziua bujorului!

Unele mirese, care preferă această plantă comună, ar fi intrigate să afle că bujorul este și un remediu fitoterapeutic. Adică cum? Buchetul lor se poate face ceai? Ei bine nu! Nu toate tipurile de bujori sunt și remedii naturiste.
Este vorba de Paeonia lactiflora (albiflora) sau bujorul chinezesc!
Stați liniștite: din cei de la piața de flori sigur nu putem face ceaiuri. :)

Bujorul, ca leac, are o lungă istorie numele fiind dat după medicul zeilor greci, Paeon, iar sursa miraculoaselor sale puteri nu stă în floare ci în rădăcini. Chinezii și japonezii îl folosesc în tratamente încă din Antichitate.

Așadar rădăcinile sunt principalele părți ale plantei care se folosesc de farmacia verde. Nu vă încarc cu termenii medicali ai compușilor bujorului ci vă spun doar că grație acestora bujorul comun are un efect sedativ și este un bun remediu împotriva hiperexcitabilității, calmând spasmele musculaturii netede intestinale.

Prin vasoconstrucție bujorul are efecte benefice și în tratamentul venelor varicoase.

La noi în țară, în sălbăticie, cresc bujorul de munte, Smârdarul, http://ro.wikipedia.org/wiki/Smârdar  cel de stepă, http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezervația_de_bujori_Zau_de_Câmpie, sau bujorul românesc (foto 2), http://ro.wikipedia.org/wiki/Bujor_românesc
ultimul fiind declarat ca simbol național pentru unicitatea culorii sale purpurii, ]n anul 2022 grație muncii de echipă a unor doamne și domni care iubesc aceste flori.

La noi bujorul de stepă (foto 3) apare în zone din Judeţul Constanţa (Basarabi, Techirghiol, Murfatlar; 23 August), judeţul Tulcea (Măcin-Greci), judeţul Vaslui (Colinele Elanului), judeţul Mehedinţi (la Crihala spre Brezniţa şi lângă Turnu-Severin), judeţul Caraş-Severin (lângă Moldoviţa), judeţul Mureş (Zau de Câmpie).

Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie este cea mai cunoscută și vizitată zonă de bujori din România.

Aroma și textura lui îl recomandă pentru că altfel bujorul nu face parte din seria florilor elegante, precum trandafirul.

De altfel bujorul a fost una din florile preferate ale Reginei Maria pe care aceasta l-a plantat în toate proprietățile Casei Regale pentru frumusețea și parfumul pe care îl aducea grădinii.

Pentru că greutatea florii de bujor tinde să îndoaie tija, dacă o lăsăm prea înaltă (iar frumusețea lui vine din această zvelțenie a tijei), am conceput, în 2014, un model de buchet care are la bază o împletitură din viță sălbatică, realizată tot de mine, și care are menirea de a susține chiar și câteva fire de bujor aranjate într-un buchet.

Pentru cele din voi care își doresc să îl planteze în grădină aflați că nu e suficient să îl puneți în pământ și să îl udați ci îi trebuie nutrienți în mod constant. Spre deosebire de alte plante bujorii nu se adaptează ușor schimbărilor de loc și dacă nu vă place unde i-ați pus de prima dată e posibil să îi pierdeți dacă îi mutați curând după plantare. Transplantarea se poate face doar toamna pentru a da timp de adaptare înaintea primului îngheț.

Unii specialiști spun chiar că poate înflori și 20 de ani la rând dacă nu e perturbat de schimbări. Trebuie însă pus bălegar (sau îngrășământ), la baza lui, în fiecare an. Dacă nu înfloresc mai mulți ani la rând e clar că nu au nutrienți suficienți și trebuie să luați imediat măsuri!