Se afișează postările cu eticheta Dana Soros. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dana Soros. Afișați toate postările
joi, 26 ianuarie 2017
Medinilla, o plantă exotică spectaculoasă
Medinilla este o planta exotică, nativă în special în regiunile muntoase din Filipine unde se găsește, de altfel, în 200 de specii diferite. În țara ei de origine băștinașii îi spun Kapa-kapa. În lume există peste 400 de specii ale acestei plante în special în Asia de Sud, pe la Tropice, prin Pacific și în Africa tropicală.
Medinilla, ca și orhideea, este o plantă epifită, adică trăiește în copaci dar nu ca un parazit ci își furnizează singură propriile elemente nutritive.
Din această lună o puteți găsi și în florarii.
Are doua sau mai multe inflorescențe și am aflat ca poate avea pana la 15 sau mai multe inflorescențe.
Trebuie să știți, spun specialiștii, că plantei acesteia nu îi plac temperaturile sub 15 grade așa că trebuie protejată de frig. Medinilla se poziționează în locuri luminoase iar iarna chiar pe un pervaz pentru a vedea-o și Soarele, din când în când.
Ca multe alte plante de interior nici Medinilla, deși este o plantă exotică, nu suportă Soarele intens și mai ales efectul pe care îl are plasarea ei lângă un geam care se încinge puternic, așa că nu o plasați lângă geam, în plin Soare, ci într-un loc luminos.
Se udă moderat, ca și orhideea, și se lasă solul să se usuce complet până la o nouă udare.
Căutați un cadou inedit ?
Știți unde mă găsiți!
Fotografia am luat-o de la Thejoyofplants.co.uk
Dana Soros,
26 ianuarie 2017
marți, 12 mai 2015
Cadoul floral pentru femeile Taur
Taur
21 aprilie – 21 mai
Narcise, Bujori, Lalele
Femeile nascute sub zodiac Taurului sunt amatoare de armonie,
confort si simplicitate. Sunt prudente, realiste si uneori econome dar, de
asemenea, organizate, laborioase si ordonate.
Sunt atrase de viata de la tara insa daca traiesc la oras isi
doresc sa creeze in jurul lor o atmosfera rurala, vintage, chic.
Prin consecinta femeile taur vor allege florile in culori tandre
si delicate care evoca vremurile trecute: movul Liliacului, rozul Trandafirului
sau al Bujorului, albul sau galbenul Narciselor sau Lalelelor.
In mainile floristelor aceste flori combinate pot da nastere unor
buchete armonioase, de talie mijlocie bine structurata, subtil colorate.
Dana Soros,
floral designer
duminică, 15 martie 2015
Ce cadou floral să îi faci Femeii din zodia Pești ?
Albastreaua, Myosotis, Sedum
Indecisă, idealistă și meditativă, femeia Pești își imaginează viața ca un vis și se străduie să își trăiască visele. E romantică incorigibilă!
Ii plac buchetele sau aranjamentele pe care le poate pune în locuri neașteptate: etajera unei biblioteci, pe birou, un colt de mobilă sau în bucătărie!
Pune preț pe vasele în care sunt aranjate florile, căci ele vor suporta florile în spațiile unde ea își dorește să amplaseze cadoul floral. Ii place porțelanul, vasele de sticlă colorate, paharele de cristal sau vasele de argint.
Ii plac combinațiile florale din diverse specii cu condiția ca ele sa fie de mici dimensiuni: ranunculus, sedum, albăstrele, floare de mazăre, frezii sau crini mici.
Buchetele pentru femeia Pești trebuie să aibă, neapărat și puțină dantelă și impresia e maximă!
Alăturat un detaliu dintr-o combinație de Ranunculus, Myosotis (nu mă uita), crăcuțe de corcoduș și Orhidee. Combinația cromatică de vișină putredă (culoarea anului 2015) cu albastrul florilor de Nu mă uita, dă o notă de eleganță și excentricitate.

Made by me, Dana Șoroș, designer floral
joi, 26 februarie 2015
Trandafirul, eterna iubire a omenirii!
"Trandafirul
a fost, din totdeauna, plin de semnificații mistice și înțelesuri , la fel cum
este de spini. Din cauza formei sale rotunde, culorilor splendide și texturilor
deosebite, trandafirul a luat o mulțime
de înțelesuri. De la puritate la secret și la rapiditatea trecerii prin viață.
Simbolurile sale sunt uneori complexe și contradictorii așa cum este contrastul
între trandafirul alb și cel roșu. (...)
Pentru
Roma antică trandafirul era considerat floarea zeilor. Astăzi el reprezintă
minunile științei și recentele progrese în descoperirile genetice."
Pasajul este tradus din The Little
book of Roses, scrisă de Jacques Barrau, Philippe Bonduel și Andre Eve apăruta
la Editura Flammarion din Paris în 1996 în ediție franceză și tradusă în 2002 în engleză și este un alt titlu găsit de mine în librăria menționată într-un alt material, zilele trecute.
Jaques
Barrau este etnobotanist la Muzeul Naturii din Paris, Philippe Bonduel este
journalist, specializat în horticultură iar Andre Eve este unul dintre cei mai
renumiți cultivator de trandafiri din Franța. Acești trei autori și-au adunat forțele și cunoștințele într-o cărticică pe care eu o consider ca o enciclopedie a trandafirului și când am parcurs primele capitole, despre istoria trandafirului, Filozofia gradinilor imperiale, în care trandafirul era regele suprem al florilor, istoria produselor din trandafiri, ca cea a apei de trandafir și a ceaiului, mi-am dat brusc seama că mulți dintre cei care urăsc această floare (pentru o găsesc în mai toate florăriile, cu precădere), sunt într-o mare eroare.
Trandafirul a fost și rămâne printre florile preferate ale omenirii iar horticultorii din lumea întreagă se zbat să producă cele mai inovatoare și încântătoare combinații genetice pentru a satisface și cei mai pretențioși clienți. Evoluția acestei pasiuni a horticulturii este descrisă, și ea, în această carte.
Fiind o lucrare scrisă și de un horticultor, Andre Eve, veți găsi nu numai informații generale despre trandafir dar și din cele tehnice: cum se plantează, cum se cresc, cum se înmulțesc, cum se taie, care sunt principalele boli care îi atacă, care sunt principalele soiuri și ce au derivat din ele, cum să vă realizați o pagodă din speciile de trandafiri cățărători etc.
Pe lângă ghidul grădinilor celebre pe care un pasionat de flori le poate vizita în vacanță, puteți găsi tot felul de informații pentru cultura voastră generală și chiar poezii celebre dedicate frumuseții și parfumului lui.
Start la cumpărături și lectură plăcută!
Dana Șoroș
luni, 16 februarie 2015
Flower arranging - o lectură utilă pentru pasionatele de flori
Zilele trecute ieșisem în oraș special să ajung la noua Librărie Cărturești de pe Lipscani, centrul vechi al Bucureștiului. Marea de lume, care aștepta la intrare, ne-a determinat să facem cale întoarsă... Nu mi-a părut rău pentru că așa am descoperit o altă Librărie, Antic ExLibris, unde o ofertă impresionantă de carte în limba engleză, și nu numai, se afișează în fața cumpărătorului.
Sunt sute de albume pe care în această librărie le găsiți la niște prețuri derizorii față de oferta altora așa că vă recomand un drum în zona Universitate-Lipscani, unde veți găsi cele două sedii și multe titluri interesante.
Pentru mine a fost o seară de achiziție în domeniul floral însă nu am epuizat nici pe departe oferta. Am lăsat și pentru alții/altele și mai ales pentru un alt drum prin zonă.
Flower arranging este o carte de inspirație pentru orice florist. Este opera floristului Fiona Barnett și a fotografului Terence Moore, doi editori de carte de specialitate din Australia.
După cum se știe Australia este renumită în industria florală mai ales pentru plantele uscate și fermele care cultivă flori pentru a le prezerva apoi prin diferite mijloace de uscare și păstrare. De altfel cartea dă și câteva detalii despre această operațiune utilă pentru cele care doresc să își relizeze singure florile uscate.
Fiona Barnett propune în această lucrare 290 de proiecte cu flori atât proaspete cât și uscate, pentru toate evenimentele din an. Combinații de plante și fructe, tehnici de bază în realizarea diferitelor forme de buchete, tehnici de baza din floristică, folosirea suportului floral și mai ales combinațiile de materiale.
Iată ce pot găsi cei interesați în această lucrare care nu este un simplu album ci, mai degrabă, o carte utilă atât pentru începătorii din domeniu, dar și suport și inspirație pentru cei mai experimentați.
Cartea a fost publicată de Hermes House în 2012 și o puteți găsi și pe Amazon, dacă nu sunteți din București, dar e păcat să o luați de acolo pentru că aici e la doar, atenție, 20 de lei!!! E de luat!

Etichete:
aranjamente florale,
Australia,
Dana Soros,
design floral,
Fiona Barnett,
flori uscate,
flori vintage,
industria florala
marți, 10 februarie 2015
Lumânări cu surprize happy
Cu siguranță că ați cumparat cu toții celebrele oua de ciocolată cu mici surprize în ele și ați fost martori la bucuria din ochii copiilor când descopereau ce se ascundea sub coaja fina de ciocolată. Ei, pe ideea asta cred că au mers și cei de la Happy Candle când au gândit lumânarea cu surprize. Da. Nu e o glumă, e pe bune!
Mergând pe segmentul copiilor ceva mai mari :) Ramona și Nicu s-au gândit la un cadou/produs ce poate fi cumpărat și de cei îndrăgostiți, putând fi și o formă de a cere pe cineva în căsătorie (doar că atunci va trebui să le duceți propriul inel și să vă creeze lumânarea cu el) dar și o surpriză plăcută pentru o soră, prietenă, sau mamă.
Sigur, ne putem face surpriza asta și singure, în zilele când nu ne mai surprinde nimic sau nimeni ;)
Am cunoscut-o pe Ramona acum câteva zile și mi-a plăcut ideea ei. Am zis să vă fac cunoștință și vouă cu ea. Mie mi-a plăcut ideea. Aștept să imi placă și lumânarea cu aromă de vanilie.
Sugestie pentru domni: Dacă la acest cadou adăugați și un fir de trandafir sau un trandafir criogenat, aveți deja cadoul perfect pentru o seară romantică, în doi, la lumina și parfumul lumânării.
Accesați și site-ul pentru a vedea oferta de Sf. Valentin dar și alte produse:
http://www.happycandle.ro/13-valentine-s-day
Dana Șoroș,

luni, 17 noiembrie 2014
Cursuri pentru mămici și copii
Asta a fost ideea pe care o dezvoltam impreuna.
La cursul de vara ne-am distrat cu plantele verii si copiii au invatat o multime de notiuni noi.
Floarea Soarelui a fost lidera in preferintele lor. De altfel era singura pe care in unanimitate o cunosteau. Le-am facut cunostinta si cu alte flori de gradina sau de cultura: mixandre, Lisianthus, Crizantema, Gălbenele, Pătlagină etc.
Ce-a ieșit am expus în fața părinților care ne-au aplaudat și și-au lăudat micuții, cum era și firesc!
Cursuri de toamnă
A venit toamna și ne-am adus aminte ca e timpul sa vedem ce frumoase sunt crizantemele in acest sezon! Toată cromatica și multitudinea de soiuri de crizantemă le-am adunat într-un aranjament floral la care le-am provocat și pe mămici să participe.
Am adunat în el și elemente de decor: salcie, viță sălbatică, rafie și fundă decorativă. Fetițele au ales fundița! Era de așteptat :)
Prin aceste cursuri experimentale copiii descoperă o activitate care nu numai că le aduce cunoștințe noi dar îi și încântă. Mămicile au și ele ce descoperi! E vorba în primul rând de a face echipă cu copiii lor și în al doilea rând de concurență în care intră cu ceilalți participanti și cât e echipa de sudată pentru a face față.
E vorba apoi de comunicare și de lucru în echipă, două elemente fundamentale pentru deyvoltarea lor personală. Descoperă, nu în utimul rând, și arta florală !
Pe de alta parte, să te joci cu un lucru viu precum o floare e ceva nou pentru ei. Nu vă puteti imagina ce bucurie e in ochii lor cand vad ce pot face. Nu numai ca isi depasesc niste limite impuse de un sistem de invatamant standardizat dar isi descopera si noi pasiuni care exced atelierele noastre. :)
Atelierele nu au scop lucrativ. Ele fac parte dintr-un proiect initiat cu scopul de a dezvolta segmentul de educație nonformală atât pentru copii cât și pentru adulți.
Tot toamnă și tot crizantemă
Ne-am mai jucat cu florile și la o școală privată din București. Noutăți pentru ei, amuzament pentru noi. De data asta tema cursului a fost una didactică așa că a urmat și rigorile unui curs în cadru instituțional.
Unii din ei ne vor călca pe urme cândva!
Dana Soros,
floral designer
Abonați-vă la:
Postări (Atom)