miercuri, 14 octombrie 2015

Raluca Olaru - Decro: dacă noi avem curajul să prezentăm altceva clienților noștri, și ei vor cere altceva!


Raluca Olaru este în fruntea unei echipe din Bacău. Coordonează activitatea Atelierului Decro iar realizările ei sunt din cele mai îndrăznețe, de felicitat fiind și clienții care s-au lăsat pe mâna ei. Raluca este una din floristele care investește permanent în dezvoltarea ei iar acest lucru a dus-o, anul acesta, la Alden Bisen, în Belgia, la FleurAmour fiind una din componentele echipei României cu care Andreea Stor s-a prezentat la aceasta competiție, făcând cu toatele parte din echipa de lucru a lui Tomas de Bruyne. Raluca este și membră deplină a Asociației Floriștilor Români și a acceptat să stăm de vorbă despre ultimele sale realizări profesionale.



Raluca, pentru cei care nu te cunosc, deși în lumea floriștilor români ai deja un nume, reprezentând firma Decro, care ar fi cele câteva idei care i-ar face pe cititori să te cunoască mai bine din punct de vedere profesional? 

De cele mai multe ori clientii care intră în atelierul Decro vor "altceva". Pentru că noi avem curaj, vor și ei să aibă curajul nostru și în felul acesta îi atragem. Îmi place foarte mult culoarea și extravaganța rafinată. Lucrez în felul acesta și mă bazez foarte tare pe intuiția mea ca designer... în felul acesta sunt "altfel"... pentru că sunt eu cu inspirația și sufletul meu.

Pentru că am ars niște etape de prezentare și pentru că o să îmi invit cititorii să îți viziteze albumele foto de pe pagina profesională din Facebook, voi sări direct la evenimentul care a marcat “botezul” Asociației Floriștilor Români și ieșirea ei în lume prin participarea unei echipe de floriști români, și voluntari, la unul din evenimentele floristice de marcă ale Europei – FleurAmour 2015. Pot spune că a fost și “botezul” vostru, al componentelor echipei României, la acest eveniment?

Da, poți spune asta. A fost un "botez" neașteptat. Am realizat pălăriile florale cu mare drag, cu pasiune, fără să ne gândim la altceva. Fiecare dintre noi și-a reprezentat personalitatea prin pălăria ei, fără măcar să fie conștientă de acest lucru. Am realizat abia când au fost gata, uitându-ne una la alta. 
Această ieșire sub egida Asociației Floriștilor Români a fost de bun augur pentru fiecare dintre noi, plus că nici nu am privit-o așa, inițial... noi ne-am dus acolo să ne hrănim cu design floral  :)

Cum ne poți descrie atunci experiența altfel decât minunată? 

Chiar am trăit o chestie foarte interesantă, am muncit acolo, nu atât de mult pe cât a muncit restul echipe, eu ajungând ceva mai târziu, am fost vedete cu pălăriile noastre și apoi ne uitam în jurul nostru și parcă eram pe altă planetă.... mi s-a părut fantastic să văd un design floral grandios și chiar să știu cum a fost fabricat, să particip puțin și la realizarea lui... plus că toți acei designeri, aflați acolo, m-au fermecat fiecare cu câte ceva... Extrem de educativă toată experiența!



Să faceți parte din echipa celebrului designer Tomas de Bruyne cred că este un vis împlinit dar să luați și un premiu? Spune-ne cum a fost?

Să faci parte din echipă a fost o consecință a faptului că faceam parte din echipa Andreei Stor. Eu aici m-am localizat. Datorită Andreei numele meu poate fi asociat cu cel al lui Tomas de Bruyne, eu nu am un merit pentru asta. A fost un noroc să ajung acolo, plus că Asociația Floriștilor Români ne-a legat de toată povestea asta magică. 
Cu premiul a fost chiar amuzat. Așa cum îți ziceam mai devreme, noi ne-am bucurat doar să facem pălăriile, fără să ne gândim la nimic. Iar la prezentare am fost declarate câștigătoare! Ne-am bucurat foarte tare. Am fost atât de mândre de noi! Ne vom aminti cu mare, mare drag de toată experiența asta.

Multă lume poate spune că această meserie e ușoară, e plăcută, și că oricine iubește florile o poate face? Acum că ai văzut ce înseamnă designul internațional, cum vezi investițiile pe care le faci încontinuu în pregătirea și perfecționarea ta? De ce și se pare util un astfel de demers? Ce sfaturi ai da celor care își doresc să facă parte din această breaslă?

Nu poate face oricine asta! Nu e ușor și câteodata poate fi chiar foarte stresant. Nu vin florile la timp, nu vin cum trebuie, ai clienți care te presează, nu găsești soluții, apar accidente.... chiar e complicat. E greu mai ales dacă vrei să faci performanță și să ieși mereu din zona de confort. 
Nici noi, floriștii, nu facem față oricărui tip de floristică. Există floristica de evenimente, poți face floristică pentru corporate sau poți să ai doar o florărie. Fiecare specializare se tratează diferit și tu, ca om, trebuie să fii compatibil cu ceea ce faci și cu mediul în care lucrezi. 
Doar investind în mine am ajuns unde sunt azi și aproape că nu știu nimic încă. Mai am de învățat atât de mult.... foarte mult. 
De ce mi se pare util să investești în perfecționare? E singura șansă să faci ceva de calitate.
Pe cei din breasla mea îi sfătuiesc să nu-și plângă de milă și să facă ceva pentru ei în primul rând. Clienții simt asta și mai este ceva... un client nu stie să ceară, pentru că el nu lucrează cu flori ... el cere ce a mai văzut. În concluzie trebuie să vadă lucruri de calitate, să le poată cere :).

Îți mulțumesc pentru timpul acordat !
Mulțumesc și eu pentru interes și te felicit pentru ce faci!


Interviu realizat de Dana Soroș
14 octombrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu