Se afișează postările cu eticheta Andreea Stor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Andreea Stor. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2024

Conceptul ALIVE by ANDREEA STOR a fost lansat ”la apă”!

După doi ani de cercetare, sute de ore de întâlniri virtuale, echipa de profesioniste formată din Andreea Stor, Raluca Sandu, Chioran Cristina Angela, Spin of Season și Anna Maria au lansat, într-un decor de vis, și într-o locație potrivită acestui vis, The White Manor, Ciolpani, momente de neuitat pentru participanți.


Pe Andreea Stor (foto) o cunosc de foarte mulți ani și de la bun început am realizat că nu este o persoană oarecare, care își dorește o carieră liniștită în domeniul floral. Ea este, prin definiție, un căutător. Un căutător de și mai frumos într-o lume unde frumosul este limbajul florilor, deja. Andreea a dus arta florală mereu pe alte trepte: din sus în mai sus. Întâi le-a educat pe floriste să nu își dorească banalul. Da, educat! Pentru că la cursurile Floristiq Art International, o academie de flori, am putea spune, nu învățai doar cum să aranjezi niște flori în vază ci învățai arta aranjării florilor în funcție de mesajul pe care ți-l doreai transmis. Andreea a creat discipoli care i-au dus arta și mai departe. 

Atât de departe de au ajuns pe pământuri străine să organizeze evenimente pentru un public care le-a recunoscut eforturile și pregătirea. Da, pregătirea! Pentru că să ajungi la asemenea performanțe nu îți este de ajuns un curs banal ci mii, zeci de mii de ore de documentare, practică și evoluție pe mai multe planuri.

Așa se face că grupul de fete din jurul Andreei și-a dorit și altceva decât niște evenimente deosebite prin performanța realizărilor florale. Și-au dorit, cu toate, o altă treaptă: o combinație de simțuri, căci arta florală se adresează vizualului și olfactivului. Memoria unui eveniment e dată de ceea ce vedem, ceea ce trăim ca emoție și de parfumul florilor alese.


The White Manor (foto 2) a fost locul în care aceste alchimiste ale artei florale au combinat TOATE simțurile. Le-au chemat la raport pe toate: vizual, auditiv, olfactiv, tactil, gustativ, toate au avut de jubilat în două ore în care nu știai de ce să te bucuri mai repede. 

ALIVE, acest adjectiv englezesc se traduce în acest demers ca o conjugare a tuturor acestor simțuri iar prin această rețetă fetele trec deja la alt nivel de organizare de evenimente: INNOVATIVE!


ALIVE înseamnă multă chimie, știință și modernitate. Flori care luminează în întuneric, un decor multisenzorial, atenție la toate detaliile, parfum de flori și o echipă dedicată celor mai înalte performanțe. Așa se poate defini conceptul ALIVE văzut din afară de un om pasionat de arta florală.

Foto credit: Andreea Stor

Ascultati si un interviu extraordinar cu Andreea, la RFI 


marți, 14 iunie 2016

Andreea Stor la Hortus FlorShow din București




La sfârșitul lunii mai a avut loc, la București, tradiționalul târg de flori organizat de Universitatea de Științe Agronomice și medicină Veterinară din București, Zilele Horticulturii Bucureștene, sau Hortus FlorShow.

Anul acesta organizatorii au adus de la Cluj, un absolvent al secției de Horticultură și profesor acreditat de design floral internațional, Andreea Stör care a susținut, în aula mare, ticsită de studenți și floriste, atât o prelegere despre viața de florist cât și, a doua zi, o demonstrație de accesorii florale la care și-au dat concursul mai multe membre ale Asociației Floriștilor Români.




Bazată pe un expozeu la obiect prelegerea Andreei a suscitat interes din partea studenților care și-au dorit să afle mai multe despre viața de florist și, ca de fiecare dată, discuțiile post eveniment au fost de fapt cele care au animat atmosfera.
În prima zi de participare Andreea a arătat câteva designuri explicându-le participanților pe fiecare în parte, de la idee, concept până la realizare și posibilități de expunere.



A doua zi a fost marcată de veselie și culoare Andreea, alături de floriste din Asociația Floriștilor Români, Laura Drăghici, Raluca Olaru, Cornelia Leuştean și Adina Filculescu, demonstrând participanților, live, realizarea unor accesorii florale de purtat prin oraș sau la evenimente speciale: coșuri de bicicletă, pălării, ochelari de soare, sandale, mânuși, cască de bicicletă sau chiar bicicletă decorată cu flori, guler de rochie sau colier, toate fiind apreciate de public care a vrut să știe detalii iar ședințele foto au fost parcă interminabile.




Andreea Stor a primit, din partea Decanului Facultății de Horticultură, dl. Dorel Hoza, o plachetă care să îi ateste calitatea de membru onorific al Consiliului Facultății de Horticultură din București, pentru promovarea acestei meserii și pentru inspirația pe care o dă viitorilor absolvenți ai acestor facultăți de profil din toată țara.
 
Mulțumiri speciale fotografului de la Simply Happy care a știut să surpindă pas cu pas, frumusețea și detaliile florilor.



Mai multe detalii și fotografii și pe pagina de Facebook a Asociației dar și a Andreei Stor.









luni, 23 mai 2016

În perioada 26 – 29 mai, USAMV București organizează Zilele Horticulturii Bucureștene (ediția a XIII-a) și HORTUS FLORSHOW ROMÂNIA 2016



În cadrul Zilelor Horticulturii Bucureștene sunt programate conferințe și activități susţinute zilnic de către invitați, studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Horticultură. Programul cuprinde demonstrații de Artă Florală suținute de Andreea Stör și de Asociația Floriștilor din România, prezentări privind cultura bambusului gigant, noutăți în înființarea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi, demonstrații în livadă și prezentarea de specii pomicole noi, tehnologii de cultură a legumelor în spații protejate, vizite ghidate în Parcul dendrologic, produse specifice folosite în agricultura ecologică, folosirea micorizelor în pomicultură.
Un moment aparte este și cel în care dl. Dr. Farmacist Ovidiu Bojor va discuta despre ”Sufletul și sensibilitatea plantelor”.
Târgul cu vânzare – Hortus Florshow România 2016, organizat în Campusul Agronomie – Herăstrău, oferă vizitatorilor flori și plante ornamentale, semințe și răsaduri de legume și flori, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură, cele mai bune soluții și produse horticole pentru casă și grădină precum și produse agricole tradiționale.

Vă așteptăm cu drag,
Prof.dr. Florin Stănică Prorector

Informații suplimentare: Tel. + 40.740.221.029; +40.755.070.412


Programul evenimentelor din cadrul Hortus Florshow România 2016 și Zilele Horticulturii Bucureștene - ediţia a XIII a 26 – 29 mai, București Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară

Joi 26 mai
Ora 16:00-20:00 Amenajarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi, la intrarea în Campusul Agronomie -Herăstrău

Vineri 27 mai
Ora 10:00-10:30 Inaugurarea Zilelor Horticulturii Bucureștene - Hortus Florshow România 2016 - Amfiteatrul BpA - Facultatea de Horticultură
Ora 10:30-12:00 Conferință: Ce înseamnă o carieră în design floral?
Dna Andreea Stör, Demonstraţie de Artă Florală susţinută de Dna Andreea Stör, Amfiteatrul BpA - Facultatea de Horticultură
Ora 11:00-12:00 Sărbătorirea Seniorilor Horticulturii Românești – organizată de SRH – Sala de Senat a USAMV București, Corp A, Rectorat
Ora 12:00-13:00 Cultura Bambusului gigant – o mină verde pentru România – prezintă Dl. Giovanni Bezze – Consorțiul Italian al Bambusului - Amfiteatrul BpB
Ora 13:00-14:00 A good crop is only possible using good plants – prezintă Dl. Hans Obers – Casa Olandeză a Pomicultorului - Amfiteatrul BpB.
Ora 14:00-15:00 Tehnologii de cultură a legumelor în spaţii protejate - Vizitarea serelor HORTINVEST
Ora 15:00-16:00 Vizită ghidată în Parcul dendrologic


Sâmbătă 28 mai
Ora 9,00-10,00 Produse de erbicidare ecologică cu flacără MAITO – Italia.
Prezentare SC Agrisorg SRL. Amfiteatrul BpB
Ora 10:00-12:00 Demonstrații în livadă - Noutăţi în înființarea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi. Prezentarea unor specii pomicole noi.
Ora 12:00-13:00 Folosirea micorizelor în pomicultură - Plantworks Ltd. - Marea Britanie. Amfiteatrul BpB
Ora 13:00-14:00 Sufletul și sensibilitatea plantelor - Dr. Ovidiu Bojor – Farmacist. Amfiteatrul BpB
Ora 14:00-16:00 Demonstrații de amenajare a spațiilor verzi în Parcul dendrologic
Ora 16:00-17:00 Demonstrații de design floral susținută de Asociația Floriștilor Români - Amfiteatrul BpB

Duminică 29 mai
Ora 10:00-18:00 Vizitarea Expoziției cu vânzare flori, plante ornamentale şi produse pentru grădinărit şi spaţii verzi din Campusul Agronomie-Herăstrău
Ora 18:00 Închiderea manifestărilor

marți, 3 mai 2016

Zâna florilor, realizată de floristele AFR, a încântat timișorenii la ediția din 2016 a evenimentului stradal Timafloralis



Recent, la Timișoara, a avut loc o nouă ediție a evenimentului Timfloralis. Am stat de vorbă cu Andreea Stor, designerul florist care a condus echipa Asociației Florștilor Români, formată, în acest an din Cristina Adriana Marincea, Ramona Macovei, Raluca Olaru, Bogdana Biciușca, Anda Ioana Cârstoiu, Vlad Pacurar și Alexandra Gorun & echipa. 

Ediția din acest an, ca și cele anterioare, a avut loc în plin centru, în Piața Operei, iar publicul spectator a fost implicat în ateliere stradale de aranjamente florale cu echipa AFR care a interacționat permanent cu participanții.

Andreea, cum a fost?

Timfloralis este deja pentru mine un subiect drag, despre care pot povesti ore în șir, nu doar despre design, cât și despre oameni, despre frumos, despre bucurie, despre flori colorate și arome de primăvară.

A doua ediție de Festival al Florilor din Timișoara, ca designer florist, a însemnat o provocare, tema acestui an fiind ‘’BAROC’’. Astfel, conceptul de design floral a fost construit pentru a surprinde dramatismul epocii și pentru a scoate în evidență abundența perioadei. S-a născut ideea de a creea o cină feerică și de a personifica magia florilor printr-o Zână.

Știu că ați lucrat în văzul lumii, cum se spune…

Da! În cadrul demonstraților de pe scenă, publicul a avut ocazia să vadă cum se conturează aceste proiecte cu flori, să ne observe în plină acțiune, atât pe mine cât și pe colegele mele din țară: Cristina Adriana Marincea, Ramona Macovei, Raluca Olaru și Bogdana Biciușa.

Spune-ne, mai în detaliu, cum s-au derulat zilele de festival, te rog! Știu că ați avut și alte spcialități ”în meniu”.

In prima zi am urcat pe scenă împreună cu Viorel Bârsan, bucătar Chef, care a creat un meniu cu flori comestibile pentru cina feerică a Zânei, iar noi am construit cadrul perfect pentru această cină și personajul principal, Zâna AFR, care a devenit emblema Festivalului Timfloralis din acest an.

Timpul minunat de afară a adunat oamenii la scena și Sâmbătă, pentru a urmări prezentarea colecției buchetelor de mireasă executate de colegul nostru din Polonia, Piotr Marzec. În același timp, floristele AFR au creat un design inspirat din coliviile de păsări. Apoi, surpriza serii au fost porumbeii albi pe care i-am eliberat la finalul prezentarii, în semn de mulțumire pentru timișorenii care ne-au primit cu brațele deschise și în acest an.

Timișoara a înflorit la propriu timp de 3 zile grație celor câteva mii de flori din Piața Operei, pentru majoritatea oamenilor fiind zile de plimbare, de vizitat și admirat. Pentru mine și colegii mei de la Asociația Floriștilor Români au fost zile de muncă, de imensă bucurie, de perfectă sincronizare și organizare.

Am plantat semințele a ceea ce va urma, sub formă de proiecte frumoase, model de colegialitate și colaborare, de respect și încredere, pentru că, în spatele a tot ceea ce se vede, stă o echipă minuntă, formată atât din colegele mele, care au urcat împreună cu mine pe scenă, și pe care le-am numit mai devreme, cât și cei care ne susțin din spate, în toate condițiile: Vlad Păcurar, Anda Cârstoiu, Cristina Chiorean, Bianca Socaciu, Andrei Cocarla, George Biciușca și George Macovei.

Mi-ai mărturist că a fost un eveniment unic din mai multe puncte de vedere…

Da! Am simțit unitatea colegilor din AFR și din Floristiq Art, am simțit bucuria misiunii de a lucra cu florile, iar pentru a aduce emoții calde în inimile plimbăreților, ne-am decis și am ieșit în mijlocul lor, fără microfoane și scene, cu mici ateliere dedicate iubitorilor de flori. Îți imaginezi că toate aceste evenimente s-au derulat chiar în Ziua de Florii iar unii participanți erau și sărbătoriți. Am avut peste 40 de participanți, doritori de a lucra cu florile, de la câțiva anișori până la doamne cu experiența vieții.

Mă faci să fiu geloasă că nu am fost prezentă însă am simțit din plin emoțiile transmise de voi pentru că pe Facebook ați postat intens imagini atât de la demonstrații, de la interacțiunea cu publicul și tot ce s-a petrecut anul acesta la Timafloralis…

Nu trebuie să ți-o spun pentru că știi și tu asta dar încă o dată florile au confirmat că au puterea de a aduna floriștii împreună, pentru a duce mai departe misiunea de a înfrumuseța lumea și oamenii alături de ele pentru a admira arta lor de le îmbina în creații minunate.



A consemnat Dana Soroș,
3 mai 2016


Photo-credit: Daniel Sandu  

miercuri, 13 aprilie 2016

Explozie de culoare și muzică la Timișoara, la festivalul florilor!



Timișoara se pregătește de un nou Festival al Florilor între 22 -24 aprilie a.c.. Mii de flori vor inunda orașul și îl vor umple de culoare, în Piața Victoriei.


Timp de trei zile, Timfloralis aduce împreună designeri, arhitecți, peisagiști, floriști internaționali, ecologiști, studenți, elevi, școli, universități, artiști, firme și comercianți al căror scop va fi de a da grandoare acestui festival, de a sensibiliza vizitatorii și de a învăța oamenii să conștientizeze adevărata valoare a florilor.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expozițiile florale, workshop-uri, lucrări cultural – artistice, parada modei, spectacole, demonstrații, proiecte, evenimente dedicate copiilor, standuri de vânzare și delicatese culinare.

Pentru a cultiva conștiința socială, școliile sunt invitate să participe cu proiecte educative în care să explice importanța florilor în orașul nostru, dar și în lume. Copiii vor fi învățați să cultive plante, să le îngrijească, dar și să le folosească, atât în alimentație, cât și în înfrumusețarea locuinței. Vor învăța să dăruiască flori și să se bucure de prezența lor, pentru că florile dau culoare vieții.

Lucrările expuse vor fi coordonate de floristul Dennis Kneepkens din Olanda, Alina Naghy-Ghinea, florista care la prima ediție a adus la viață pianul acoperit cu mușchi și plante expus în centrul Timișoarei, precum și de experții societății Horticultura SA.



„Va fi un fel de cameră amenajată, o canapea din flori cu fotolii, cu un lampadar, cu măsuță din flori. Cred că o să se reușească și crearea unei mașini din flori„, au dezvăluit surse din rândul organizatorilor.

Vor fi prezentate noile trenduri în materie de buchete de mirese și nu numai.



PROGRAM Timfloralis 2016:

Vineri, 22 aprilie
17.00 Deschiderea oficiala – Fanfara Big Band
18.00 Show Dennis Knnepkens
19.00 Show culinar cu Andreea Stor si Viorel Barsan
20.00 Concert Analia Selis si Filarmonica Banatul Timisoara

Sambata, 23 aprilie
10.00 – 18.00 Expozitie a floristilor din cadrul AFR
11.00 – 13.00 Workshop pentru floristi, la standul AFR, tema: buchete de mireasa inspirate din trendurile anului 2016
11.00 – 13:00 Atelier de pictura pe basorelief – Asociatia Culturala Noua Acropola
13.00-15.00 Workshop ,, Sfatul specialistului’’ sustinut de SC Horticultura SA
16.00 – 18:00 Atelier de pictura pe basorelief ( reproduceri arheologice din culturile lumii antice) -Asociatia Culturala Noua Acropola
18.00 Fashion Show cu Piotr Marszec si Andreea Stor
19.00 Fashion Show cu Dennis Knnepkens
20.00 Concert Ricardo Caria

Duminica, 24 aprilie
11.00 – 15.00 Expozitie a floristilor din cadrul AFR
11.00 – 12.00 Workshop pentru iubitorii de flori, la standul AFR, tema: aranjamente florale pentru Florii- sustinut de floristii AFR
11.00 – 13:00 Atelier de pictura pe basorelief – Asociatia Culturala Noua Acropola
13.00 Dansul micutelor balerine cu scoala de balet Denisse
14.00 Workshop pentru copii sustinut de SC Horticultura SA
14.00 Workshop pentru amatori cu Dennis Knnepkens
15.00 – 16:00 Atelier de Ikebana – Asociatia Culturala Noua Acropola
17.00 Workshop pentru specialisti cu Dennis Knnepkens
20.30 Concert Orchestra Filarmonicii Banatul Timisoara. Vor fi prezentate teme muzicale celebre din filme si vor avea loc proiectii


Sursa: http://www.opiniatimisoarei.ro/explozie-de-culoare-si-muzica-la-timisoara-la-festivalul-florilor-ce-surpriza-va-fi-in-locul-pianului-cu-muschi-la-timfloralis-iata-programul/12/04/2016