Se afișează postările cu eticheta Dadoo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dadoo. Afișați toate postările

miercuri, 11 februarie 2015

Demonstraţiile florale nu sunt numai pentru profesionişti

De câţiva ani sunt din ce în ce mai dese demonstraţiile florale şi, de regulă, ele se leagă fie de evenimente/sărbători, fie de promovarea unor companii care importă flori în ţara noastră.

Un astfel de eveniment a avut loc, recent, la Sibiu, când o companie olandeză a organizat o demonstraţie florală la care participarea a fost deschisă. 
Doi florişti recunoscuţi şi-au dat întâlnire în faţa publicului specializat şi a pasionaţilor de flori prezenţi: Ioana Mihai Nechifor, de la City Flowers Sibiu şi Darius Dadoo de la Maison Dadoo, Bucureşti.   

Spun că nu e nevoie să fii florist pentru a participa la un astfel de eveniment pentru că nu trebuie musai să dai fuga acasă şi să reproduci ce ai văzut ci, mai degrabă, să admiri şi să preţuieşti munca celor care lucrează şi inoveză în acest domeniu. Altfel nu ai ocazia să vezi "bucătăria" unui eveniment şi nu poţi aprecia cât efort şi pregătire e în spatele unei reţete de succes.

De multe ori am auzit replici de genul "Ah, cine nu poate să înfigă o floare într-un burete? Ce-i aşa mare scofală" spusă cu atâta nonşalanţă încât trădează atât o lipsă de respect pentru profesionişti dar şi un fenomen des întâlnit pe la noi şi anume copy paste pe principiul că "pot şi eu".

În acest război total al comerţului e bine să vă îndreptaţi atenţia către profesionişti, să îi descoperiţi şi să apelaţi la ajutorul lor ori de câte ori aveţi nevoie de ceva ieşit din comun. Aşa cum apelaţi la alţi profesionişti e bine ca şi floriştii să fie în atenţia voastră. 

Ei merg la cursuri, la demonstraţii, se specializează permanent pentru a vă oferi cele mai noi inovaţii în materie. Mergeţi cu ei, atunci când sunt astfel de demonstraţii la voi în oraş şi veţi vedea că altfel le veţi privi munca.

Dana Şoroş,
floral designer


joi, 5 mai 2011

Castigatorul concursului national de aranjamente florale, editia 2011 - Darius Gheorghita

Concursul National de Aranjamente Florale editia 2011  a avut o tema data de maestrul florar olandez, Konni van Delft – o vizita a fiicei sale la parinti, denumita simbolic "Celebration".
Concurentii, 40 la numar, din toata Romania, au avut la dispozitie cale, trandafiri, mini-gerbera si gura-leului, si verdeata aspidistra, bear grass, equisetum, au realizat un aranjament de masa central fiecare aducand viziunea lui asupra momentului acestei intalniri.
Desi o sa va vina greu sa credeti exista multi artisti florari in Romania, organizatorii spunand ca au refuzat multi potentiali concurenti, ceea ce demonstreaza ca un astfel de eveniment este cautat de piata de arta florala din Romania. Pacat ca presa vizuala a fost ca si inexistenta. Doar B1 TV a avut niste reporteri pe acolo insa nimic despre concurenti, nimic despre industrie, nimic despre calitatile designerilor nostri sau a interesului din ce in ce mai crescut pentru aceasta forma de arta.
Castigatorul a fost Darius Gheorghita care practica arta florala in Bucuresti. Il gasiti in Dadoo the concept store dar si pe pagina lui de facebook, http://dariusdadooblog.blogspot.com/

Va las sa il descoperiti singuri si veti vedea de ce am spus ca, lasandu-va evenimentele unice din viata voastra pe seama profesionistilor, nu veti regreta nici un cent din banii cheltuiti. Memoria fotografiilor facute cu aceste ocazii va arata toate frumusetile si unicitatea momentului.