Cel mai important targ de nunți din țară tocmai s-a încheiat la București! Locația elegantă de la Palatul Parlamentului a pus în valoare participanții. Printre ei, un stand pe care îl așteptam cu interes, cel al colegelor de la Revista NUNTA, Carmen Ioniță și Anca Ciuciulin, secondate de designerul floral Elli Spreitzer.
Dar odată intrat în atmosfera târgului parcă îți vine să îți organizezi brusc un eveniment! Locații spectaculoase, rochii de mireasă de vis - deși nu am zărit nimic ieșit din comun sau un fel de trend pe 2016-, bijuterii și, nu în ultimul rând, floriști sau ateliere florale cu aranjamente de vis.
Trebuie să vă spun, dacă nu știați deja, că găsiți locații pentru toate gusturile, de la foarte elegante-lux, la cele în stil tadițional românesc, sau în corturi, în aer liber, ca cele americane. Depinde doar ce vis aveți pentru evenimentul major și piața vă poate îndeplini acum mai toate mofturile.
Dar să revin la Revista NUNTA, a cărei apariție o urmăresc încă de la începuturi și pe care sper să o comentez mulți ani de acum înainte.
Dacă vă aduceți aminte povestea mea și a NUNTA a fost dragoste la prima vedere! Fără să cunosc autorii, fără să știu ce echipă minunată stă în spatele acestui demers am cumpărat primul număr atrasă de copertă! Da! O să râdeți, dar așa cum haina cică îl face pe om și coperta vinde sau nu o carte sau o revistă! Cel puțin așa spun specialiștii în comunicare. Habar nu aveam că fotografia grafică de pe prima copertă, cea care mă făcuse să scot banii din portofel, deși nu aveam nici un eveniment de organizat, era desenată de talentata redactor șef, Anca Ciuciulin care, apoi am aflat, este arhitect de profesie și realizeaza niște minunății sub denumirea de Grafemeride - haine scrise manual! Trebuie să vedeți ce face pentru că este absolut minunat! Coperta numărului doi tot de ea este desenată și, ca și primul număr, este atracția principală, până să apuci să răsfoiești cuprinsul - că apoi nu-l mai lași din mână.
Abia apoi a început prietenia cu Carmen Ioniță, un taur extrem de perseverent cu tot ce își propune și un lider de echipă cum mulți și-ar dori. Carmen m-a sunat să îmi mulțumească pentru prima cronică deși nu o făcusem pentru așa ceva. Pur și simplu văzusem un produs românesc 100% pe domeniul nunților, o revistă pe care o puteai citi din scoarță în scoarță și mă gândisem că merită să știe și alții despre ea, mai ales cele care vor dori să își organizeze evenimentele.
Nici numărul următor nu a contrazis! Calitatea numărul trei, însă, le-a întrecut! Pentru că numărul trei, lansat la salonul de nunți, e scris de... MIRESE și MIRI! Sunt poveștile lor reale! Pe bune!!!
E munca echipei Events by Carmen Ioniță și retrăiești, odată cu autorii, momentele de dinainte, angoasele, toate emoțiile și sentimentele pe care aceștia le-au trăit atât în pregătirea cât și la evenimentul lor. Ba, mai mult, afli că pentru unii din ei primul număr al revistei NUNTA a fost un ghid, pe lângă ghidajul profesionist acordat de Carmen. ”Am cumpărat pentru prima oară o revistă despre organizarea unei nunți, un ghid bine ilustrat ce promitea să fie cheia nunții noastre de poveste, revista Nunta. Acolo am citit și despre Carmen Ioniță. ... Discuțiile inițiale ne-au deschis ochii cu privire la numărul mare de probleme ce pot apărea” scriu Marilena și Ciprian Olteanu despre povestea lor (pag. 75).
Cheia numărului trei al revistei este tocmai realismul articolelor!
Emoțiile mele au fost și mai mari când mi-am regăsit și alte lucrări de autor în nunțile prezentate și m-am bucurat să citesc și povestea care a stat în spatele evenimentelor și cum dorințele mirilor au ajuns și la mine tot grație lui Carmen.”Deja toată lumea s-a obișnuit ca domnișoarele de onoare să fie îmbrăcate în aceeași culoare fie să aibă, toate, flori prinse la brățări. (...) Atunci a trebuit să vin cu alt plan. Și am ajuns la pălării. (...) Niște pălăriuțe absolut superbe pentru domnișoarele mele de noare. În plus, în pragul nunții, Carmen mi-a propus să aibă și nașa un asemena accesoriu. Iar pentru ea s-a creat o minunăție de pălărie!” scrie și Ana-Maria în povestea nunții ei (pag. 97).
Și tot așa se succed povești despre evenimente minunate realizate de echipa Events by Carmen Ioniță și colaboratorii lor, povestite chiar de protagoniști.
Nu mai trebuie să spun, cred, că și acest număr se citește din scoarță în scoarță și, pentru unii, devine material de studiu, chiar!
Sfaturi despre momentele importante din pregătirea unui eveniment sunt nelipsite, și în acest număr. Există chiar o rețetă de succes (pag. 116). Deja mă gândesc cu interes la următorul număr și la ce ne rezervă anul 2016 în materie de evenimente! Nu vreau să fiu pesimistă judecând după ce se întâmplă în lume însă viața merge mai departe și își trăiește firescul, zi de zi!
Lectură plăcută!
Dana Șoroș,
florist
noiembrie 2015