luni, 22 iunie 2015

Flori vindecătoare, flori comestibile (6) - Lavanda




Una din cele mai importante și cunoscute plante medicinale și comestibile, totodată, este Lavanda, produsul, uscat, crud, în ulei esențial este nu numai plantă de leac ci și ajutor în gospodărie, produsele de curățenie ecologice de astzi conținând acest produs.

Există peste 20 de specii de lavandă. Toate sunt sub formă de tufă subarbustive lemnoase, care fac spice cu flori micuțe, tubulare, în nuanțe de la mov închis până la roz și alb.

Din punct de vedere botanic lavanda e împărțită în trei subgrupe și opt secțiuni dar grădinarii cunosc patru soiuri principale: lavanda clasică sau englezească (L. Augustifolia); lavandina sau lavanda hibrida intermediară (L.x intermedia); lavanda fluture (L.stoechas, L. Pedunculata și L. Viridis) și lavanda delicată.

Lavanda a fost cultivată pe scară largă în sudul Franței (Provence), încă din sec. XVII însă și în Anglia este cultivată, în zona Norfolk, fiind varietăți diferite însă ambele folosite în industria cosmetică și medicală.

Utilizări medicale:

Lavanda angustiflora este un vechi remediu pentru calmarea nervilor, ameliorând starea de spirit și relaxând musculatura. Deci o perniță pe care să te odihnești în momente de stres este cea mai indicată mirosul de lavandă inducând un somn ușor și liniștitor.

Un ceai de lavandă sau o baie caldă în care sunt puse picături de ulei esențial de lavandă aduc și ele un efect liniștitor, relaxant.

Utilizări casnice:

Dacă ar fi să vă recomand o singură plantă de ținut în casă peste an este Lavanda uscată care poate fi aranjată în multe feluri.  Parfumul ei este antibacterian, antiviral, antiseptic,  odorizant și are efect insecticid prin urmare se poate amplasa
în camera de zi - sub forma unui aranjament floral, pot-puriu, buchet,
în bucătărie – sub forma unei coronițe împreună cu alte plante medicinale
la baie – sub forma tot a unei coronițe sau pot-puriu
în camera copiilor – sub forma unor săculeți puși între hăinuțe sau agățat
în curte și pe balcon – în ghiveci
în dulapuri sau sertare – în pungute de organza.


  • Folosiți frunzele și florile uscate pentru a face punguțe care alungă moliile


  • Adăugați câteva picături de ulei esențial în produsele fără miros pentru spălat rufe sau pentru bucătărie.


  • Umeziți un tampon de vată cu câteva picături de ulei esențial și se poate pune în coșu de gunoi sau în punga de praf a aspiratorului pentru a elimina mirosurile neplăcute.

Utilizări culinare:

Lavanda se potrivește cu preparatele dulci, care conțin smântănă. Poate fi adăugată în prăjiturile cu aluat fraged (foto alaturata, biscuiti cu arome de lavanda) sau înghețate, în gemuri sau jeleuri.

Florile cristalizate pot deveni decorațiuni comestibile pentru torturi.

Rețetă pentru flori cristalizate:
 Flori de cristalizat
Albuș de ou, la temperatura camerei
Cîteva picături de apă
230 g de zahăr pudră (pt. 12-24 petale de flori)

Amestecați albușul cu apa. Folosind o furculiță se amestcă ușor până devine spumă. Se pune zahărul într-un vas puțin adânc.
Se ține floarea într-o mână (sau petalele). Cu cealaltă mână se cufundă o pensulă în mixul de albuș și se pictează cu ea petala sau floarea, până se acoperă complet.
Apoi se presară zahăr pudră.
Se pune la uscat pe un grătar acoperind-o cu hârtie de copt.
Se lasă florile/petalele la uscat 12-32 de ore după care se folosesc la ornatul prăjiturilor/torturilor/brioșelor.

În cartea plantelor de la A la Z apărută la Rider’s Digest am găsit pentru voi o rețetă de deodorant cu lavandă:

180 ml de hamamelis
1 lingură de votcă
2 lingurițe de suc de aloe vera
15 picături de ulei esențial de paciuli
15 picături de extract de semințe de citrice
10 picături de uei esențial de lavandă
10 picături de ulei esențial de lavandă
10 picături de ulei esențial de șerlai
5 picături de ulei esențial de mentă indiană

Se pun toate ingredientele într-o sticlă cu pulverizator. Se păstrează la rece. Se agită înainte de folosire!

Într-o altă carte utilă, Farmacia naturii, de la același editor, am găsit pentru voi rețete de ceaiuri:

Pentru agitație nervoasă:
Se pun 2-3 grame de flori la o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 5-10 minute și apoi se strecoară. Se beau 3-4 căni pe zi, între mese.

Pentru un somn liniștit:
Se bea o cană din infuzia descrisă mai sus, înainte de culcare.

Precauții sunt însă pentru femeile însărcinate sau care alăptează iar uleiul esențial nu se consumă ca atare!

Dana Șoroș
floral designer
22 iunie 2015

vineri, 12 iunie 2015

Fusion Flowers International Designer of the Year Competition 2015


S-au lansat înscrierile pentru Fusion Flowers International Designer of the Year Competition 2015 care vor avea loc în 30 noiembrie 2015. 

Este o competiție on-line unde designerii florali din toată lumea trimit lucrările lor sub forma unui portofoliu la una sau mai multe categorii din concurs.

Nu sunt acceptate decât o fotografie/1 lucrare per categorie. Se poate trimite și o singură fotografie la o categorie la alegere însă pentru câștigarea titlului de Fusion Flowers International Designer of the Year concurenții TREBUIE să trimită câte o lucrare pentru fiecare categorie din concurs.

De asemenea nu se poate trimite decât un singur portofoliu!


Iată și categoriile din concurs:

1. The Natural World – design inspirat din natură
2. Encased – design style la alegere
3. Table – design style la alegere
4. Handtied – design style la alegere

Inscrierea costa 15 lire sterline și detalii se pot obține aici: enquiries@fusionflowers.com

Formularul de înscriere este disponibil la extensia:



În imagine Mark Pampling din New South Wales, Australia , câștigătorul ediției din 2014.


Dana Șoroș,
12 iunie 2015