De cand Catherine, Ducesa de Cambridge a facut din aceasta floare o vedeta a nuntii sale, lacramioara a inceput sa intre si in preferintele buchetelor de nunta din Romania.
M-am gandit sa o aduc si eu in atentia voastra. Exista si la noi varianta neaosa, de la cultivatori autohtoni, dar si cea importata care costa, evident, de 2-3 ori mai mult...
Dar sa revenim la povestea ei. Cate dintre voi stia legenda acesteia?
Iata-o aici:
Legenda spune cã trãiau odinioarã, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un bãiat si o fatã. La nastere, cei doi copii primiserã de la Zâna cea Bunã cele mai minunate daruri: frumusete, întelepciune, cumintenie. Cei doi copii crescuserã împreunã si îsi petreceau tot timpul, jucându-se în grãdinile castelului, grãdini pline de flori. Din pãcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boalã nemiloasã a cuprins tinutul în care locuiau si întregul lor regat a fost cuprins de jale. Era o boalã ciudatã: Oamenii adormeau si nu se mai puteau trezi. Într-o dimineatã însã si fiica regelui nu s-a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfâsiat de durere a plecat în lumea mare ca sã gãseascã un leac pentru draga lui surioarã. A colindat mãri si tãri, dar în zadar… nimeni nu stia ceva despre leacul acestei boli. Vãzând cã nu are cum sã-si ajute sora, fiul împãratului începu sã plângã. Si plânse zile si nopti întregi. Dupã un timp în jurul lui au început sã creascã niste plante pe care nimeni nu le mai vãzuse pânã atunci: aveau frunzele destul de late si niste tulpinite delicate, pe care se însirau, ca niste mãrgeluse albe, floricele de o deosebitã gingãsie.
Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor pãtrunzãtor si deosebit de plãcut. Bãiatul se opri din plâns, culese un buchetel cu gând sã-l ducã la cãpãtâiul surioarei lui, care nu mai avea mult de trãit. Se apropie de pat, puse buchetelul si privea la chipul frumos al tinerei printese. Deodatã fata trase aer adânc în piept si deschise ochii, întrebând: – De unde vine acest miros dumnezeiesc? Printul, fericit si uimit, îi întinse buchetelul de flori si zise: – Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zâna Bunã mi-a ascultat ruga neîntreruptã si ti-a redat firul vietii.
De atunci acele flori s-au numit lãcrãmioare.
Oamenii le-au plantat în grãdinile lor ca sã-si bucure ochii si sufletul.
